Bayer Insecticid K-othrine Partix - 250 ml

163,66 RON
In stoc

Durata de livrare: 3-5 zile

Cod Produs: 402 Ai nevoie de ajutor?
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

 

1. Producător

Bayer S.A.S.– Environmental Science Division, 16 rue Jean-Marie Leclair, CS 90106, 69266 Lyon Cedex 09, Franța. 
Deținătorul primei autorizații la nivel european:
Bayer sp.z.o.o./SRL, Al Jerozolimskie 158, 02-326, Varșovia, Polonia.
Deținătorul autorizației în România:
Bayer SRL – Șoseaua București-Ploiești 1A, clădire B, etaj 1, 013681 București, România; tel.: 021-529.59.68; fax: 021-529.59.98
 
2. Proprietăți fizico-chimice
K-Othrine® PARTIX este un insecticid lichid, sub formă de suspensie concentrată polimerizată (PARTIX®), reflectând concepția Bayer® despre formularea microîncapsulată, cu 25 g/L (2,45%) deltamethrin ca substanță activă, pentru combaterea insectelor zburătoare și târâtoare în sectorul de igienă publică, utilizare profesională.
 

3. Organismele dăunătoare vizate

Pentru combaterea insectelor zburătoare (muște – în repaos) și târâtoare (gândaci de bucătărie, ploșnițe), păianjenilor în interiorul clădirilor și viespilor în stupi suspendați, în interiorul clădirilor.
Organisme dăunătoare combătute (conform testărilor de eficacitate certificate în actul de autorizare):

Ouă, nimfe și gândaci adulți (gândacul negru american – Periplaneta americana, gândacul roșu german – Blatella germanica),

Ploșnițe adulte (ploșnița de casă – Cimex lectularius),

Muște adulte în repaos (musca de casă – Musca domestica), 

Viespi adulte în cuiburi suspendate (viespea de casă – Vespula germanica),

Gândacul întunecat/gândăcelul negru de așternut (Alphitobius diaperinus)

Păianjeni adulți (Latrodectus mactans, Nephila clavipes, Latrodectus geometricus, Gasteracantha cancriformis, Leucauge-venusta,
Kukulcania hibernalis, Pholcus phalangioides), 

Furnica neagră de grădină (Lasius niger),

Țânțarul negru-tigru (Aedes aegypti),

Greierele de casă (Acheta domesticus),

Purici de pisică (Ctenocephalides felis)

 

4. Eficacitate biocidă și timp de acțiune

Knock-down după 1 oră între 83-100%, iar mortalitatea după 24h este între 86-100% (pentru mai multe detalii vizând fiecare tip de dăunător, consultați actul de autorizare al produsului).
 

5. Domeniul și aria de utilizare

K-Othrine® PARTIX se utilizează în interiorul incintelor locuite – clădiri, inclusiv case, blocuri, hoteluri, restaurante, spitale, fabrici alimentare, depozite, școli, grădinițe, instituții speciale, ferme de animale și păsări pentru combaterea insectelor târâtoare (de exemplu: gândaci, ploșnițe, gândăcelul negru de așternut), a păianjenilor (inclusiv păianjenul «văduva-neagră») și a muștelor în stare de repaos, în interiorul clădirilor și a viespilor în stupi suspendați în exteriorul clădirilor. Produsul este destinat exclusiv igienei și nu trebuie utilizat pentru a proteja plantele și produsele din plante împotriva daunelor cauzate de insecte.
 

6. Dozare și instrucțiuni privind modul de utilizare

Aplicare sub formă de soluție:
Combaterea populației de gândaci, păianjeni și muște în repaos: aplicați soluția de lucru (5 ml de produs dizolvat în apă până la un volum de 1 litru) prin pulverizare în doza de 50 ml pe suprafața de 1 m² (6,25 mg de deltametrină pe m²).
Combaterea populației de ploșnițe: Prima aplicare: soluție de lucru (10 ml de produs dizolvat în apă pentru a obține un volum de 1 litru) aplicată prin pulverizare în doză de 50 ml pe suprafața de 1m² (12,5 mg de deltametrină pe m²). A doua aplicare (după 4 zile): soluție de lucru (5ml de produs dizolvat în apă pentru a obține un volum de 1 litru) aplicat prin pulverizare în doză de 50 ml pe 1 m² (6,25 mg de delthametrină pe m²).
Combaterea populației de viespi în stupi suspendați în aer liber: aplicați soluția de lucru (10 ml de produs dizolvat în apă până la volumul de 1 litru) prin pulverizarea a 200 ml pe cuib (50 mg de deltametrină per stup).
 

7. Metoda de aplicare

Pentru combaterea gândacilor și păianjenilor pe suprafețele unde se aplică curățare umedă: utilizați produsul sub formă de soluție prin pulverizarea în goluri și crăpături aplicând o bandă de substanță nu mai lată de 0,1 m.
Pentru combaterea gândacilor și păianjenilor pe suprafețele unde nu se aplică curățare umedă: utilizați K-Othrine® PARTIX sub formă de soluție prin pulverizare pe suprafețe limitate, adică suprafețele din spatele mobilierului de bucătărie, sub frigidere, sub chiuvete, cuptoare, încălzitoare de apă și în toate orificiile și crăpăturile care pot fi adăpost pentru insecte.
Pentru combaterea ploșnițelor: utilizați produsul sub formă de soluție prin pulverizare pe suprafețele care nu sunt supuse unei curățiri umede, de exemplu covoare, saltele, mobilier tapițat.
Pentru combaterea muștelor în repaos: identificați locul unde stau muștele și aplicați K-Othrine® PARTIX pe suprafețele care nu sunt supuse curățirii umede (de ex. pereți, tocuri de ferestre, plafoane).
Pentru combaterea viespilor în stupi suspendați în aer liber: utilizați produsul sub formă de soluție prin pulverizarea stupului. Pregătirea soluției: Echipamentul utilizat se umple cu jumătate din cantitatea necesară de apă. Se adaugă produsul în cantitatea măsurată. Se duce la diluția necesară adăugând apă și se amestecă. Aplicați cu un echipament de pulverizare la o presiune de 1-3 bari, pulverizând cu picături de peste 100μm. Aplicarea o singură dată a produsului permite distrugerea populației de gândaci, păianjeni, muște în repaos și viespi în stupi suspendați. Aplicarea repetată a produsului permite distrugerea populației de ploșnițe. În cazul combaterii organismelor în interior, nu folosiți mai mult de 11 ori pe an.
 
8. Instrucțiuni de prim ajutor
Indicații generale: Se va ieși din zona periculoasă. Așezați și transportați victima într-o poziție laterală stabilă. Scoateți imediat hainele contaminate și depozitați-le în siguranță.
Inhalare: Se va ieși la aer curat. Se va culca persoana respectivă și se va ține la căldură. Se va anunța imediat un medic sau spitalul de urgență.
Contactul cu pielea: Spălați imediat cu multă apă și săpun, timp de cel puțin 15 min. Apa caldă poate crește în mod subiectiv senzația de iritare/parestezia. Acesta nu este un semn de intoxicație sistemică. În cazul pielii iritate, aplicați uleiuri sau loțiuni cu vitamina E. Dacă simptomele persistă se va chema un medic.
Contactul cu ochii: Se va clăti imediat și din abundență cu apă, inclusiv sub pleoape, timp de cel puțin 15 minute. Scoateți lentilele de contact, dacă există, după primele 5 minute și continuați să clătiți cu apă. Apa caldă poate crește în mod subiectiv senzația de iritare/parestezia. Acesta nu este un semn de intoxicație sistemică. Aplicați picături pentru calmare, dacă este necesar aplicați picături anestezice pentru ochi. Se va acorda asistență medicală dacă iritația crește și persistă.
Ingerare: Se va sta în repaos. Se va clăti gura. NU se va induce starea de vomă. Se va anunța imediat un medic sau spitalul de urgență.
 

9. Măsuri pentru protecția mediului

Riscuri pentru utilizarea produsului biocid: Se va împiedica pătrunderea în apele de suprafață, în sistemul de canalizare sau în apele din pânza freatică.
Măsuri în caz de dispersie accidentală: Pe baza informațiilor disponibile nu este de așteptat ca produsul să inducă efecte adverse în mediu când este utilizat conform instrucțiunilor.
Cu toate acestea trebuie evitată cât mai mult expunerea solului la produsul formulat precum și pătrunderea acestuia în sol. Nu este de așteptat să rezulte pierderi, acumulări de substanță activă în aer în timpul utilizării.
Metode de decontaminare: În cazul dispersiei accidentale absorbiți scurgerile cu materiale inerte (nisip, silicagel, rumeguș), colectați și plasați în recipiente închise, adecvate pentru eliminare.
 

10. Măsuri pentru protecția animalelor și a hranei pentru animale

Înainte de aplicarea la interior, închideți ușile încăperii unde se va aplica produsul. Nu utilizați pentru pulverizare în aer. Nu lăsați KOthrine® PARTIX la îndemâna copiilor și în potențial contact viețuitoarele non-vizate (câini, pisici, păsări de curte, etc.). Nu utilizați produsul în locuri în care acesta poate intra în contact cu alimentele, apa potabilă, furaje, vase care vin în contact cu alimentele. Nu contaminați cu KOthrine® PARTIX alimentele, băuturile, hrana pentru animale și ustensilele și suprafețele aflate în contact cu alimente, cu băuturi sau cu hrană pentru animale. Produsul nu este destinat pentru utilizare împreună- în amestec cu alte produse, inclusiv produse biocide. Nu utilizați produsul în interior pe termen lung (nu mai mult de 11 ori pe an). Înainte de a utiliza produsul, scoateți sau acoperiți terariile, acvariile și rezervoarele cu apă. Scoateți animalele din cameră înainte de a utiliza produsul. Camerele pot fi utilizate după ce produsul s-a uscat complet. Nu utilizați produsul pe oameni, pe așternuturi sau alte materiale care au contact direct cu piele. Nu se aplică direct pe animale sau pe suprafețe cu care animalele intră în contact. Persoanele fără echipament de protecție personală pot intra în cameră doar după ce aceasta a fost aerisită. Nu se aplică pe materiale care se spală (de ex. perdele). Aplicarea produsului nu poate fi efectuată în prezența unor terți.
Restricții alimentare la utilizarea produsului contra gândacilor și păianjenilor: Pentru utilizarea în crăpături și fisuri în zonele supuse cură  țării umede, K-Othrine® PARTIX se va aplica în bandă cu lățimea maximă de 0,1 m. În acest scop poate fi necesară utilizarea unei duze de pulverizare specială și păstrarea distanței corespunzătoare față de suprafața pulverizată.
Restricții suplimentare la utilizarea produsului contra ploșnițelor: Toate materialele care se spală (cum ar fi: lenjerie de pat, perdele) trebuie îndepărtate din încăpere înainte de operația de dezinsecție. Nu se aplică pe suprafețele care sunt supuse unei curățări umede. Dacă se aplică pe mobilier tapițat, covoare, etc., se va proteja materialul/podeaua cu un material impermeabil (de ex: folie de plastic) sau se va înlătura produsul de pe podea folosind lavete de unică folosință.
Restricții suplimentare când folosiți produsul contra viespilor în stupi suspendați (în aer liber): Nu aplicați K-Othrine® PARTIX în apropierea terenurilor agricole, animalelor nevizate, a iazurilor și a altor ochiuri de apă și nici în apropierea stupilor de albine. Înainte de a aplica produsul, acoperiți solul cu o folie de plastic. Nu aplicați în timpul precipitațiilor. În cazul stupilor suspendați în partea superioară a peretelui, sub acoperiș, aplicați numai dacă stupii sunt protejați de precipitații și de inundare. Viespile pot fi agresive, pot ataca oamenii înainte ca produsul să-și facă efectul. Pentru a reduce acest risc, aplicați K-Othrine® PARTIX după lăsarea serii, cu echipament de protecție individuală. La locul intervenției nu trebuie să fie terțe persoane.
 

11. Instrucțiuni pentru eliminarea în siguranță

Eliminarea momelilor și a cadavrelor de rozătoare se face prin incinerare, în conformitate cu prevederile Legii 211/2011 privind regimul deșeurilor, de către operatorii autorizați. Recipientele goale, cu urme de produs, trebuie eliminate ca deșeuri periculoase.
Ambalaj: Se dispune de produs/recipient ca deșeuri periculoase. Nu se reutilizează ambalajul și nu se eliberează în mediu produsul biocid.
 

12. Condițiile de depozitare

Păstrați produsul în ambalaj original bine închis, în loc răcoros, ferit de îngheț, uscat și bine ventilat, departe de copii și de animalele nevizate. Păstrați departe de lumina directă a soarelui într-un loc accesibil numai personalului autorizat.
Nu depozitați împreună cu alimente, băuturi și hrană pentru animale.
În caz de ingestie accidentală, contactați Centrul de Urgență Toxicologică al Institutului Național de Sănătate Publică (telefon urgență: 021.318 36 06; 021.318 36 20 – int. 235 – orele 800-1500) sau Biroul de Urgențe Bayer Germania (+49.21.3351.4233 – limba engleză).
Institutul de Sănătate Publică București: strada Dr Leonte Anastasievici nr 1-3, 050463, București.
 

13. În atenția utilizatorilor

Acesta este un produs biocid, în Grupa Principală 3 (Pesticide Non-Agricole), Tip de Produs  18 (Insecticide, Acaricide și produse pentru combaterea altor artropode).
A se utiliza numai în scopul pentru care a fost autorizat, în conformitate cu instrucțiunile de pe etichetă. Pentru a se evita riscurile pentru om și mediul înconjurător, se vor respecta instrucțiunile de utilizare. Producătorul își declină orice responsabilitate față de prejudiciile datorate depozitării sau utilizării neconforme.
CITIȚI ÎNTOTDEAUNA ETICHETA ȘI FIȘA DE SECURITATE (MSDS) ÎNAINTE DE UTILIZARE!
Pentru orice alte detalii, solicitați și consultați actul de autorizare al produsului pe piață.

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!