Mutarea în alt apartament atunci când ai animale - cum reduci stresul mutării la animale?

Mutarea în alt apartament atunci când ai animale - cum reduci stresul mutării la animale?
Animalele de companie sunt o parte foarte importantă a vieții noastre. Nu este de mirare că ele au un impact atât de semnificativ asupra deciziilor mari pe care le luăm în viață. Una dintre aceste decizii este și apartamentul în care alegem să locuim împreună cu ele. Află din acest articol marca VetPet-Shop ce înseamnă mutarea în alt apartament atunci când ai animale și descoperă cum le reduci stresul mutării!
 


Mutarea în alt apartament atunci când ai animale



Dacă ai căutat vreodată un apartament în chirie unde să te muți cu un animal de companie sau mai multe, cu siguranță te-ai lovit de dificultățile de a găsi un proprietar care să vă accepte. Un studiu realizat la nivel internațional de Rent.com ne arată ca 83% dintre chiriașii care au animale de companie au dificultăți în a-și găsi o chirie pet-friendly.

Să vedem mai multe statistici pe care acest studiu le-a scos la iveală:
  • Ce animale de companie preferă oamenii? 58% dintre deținătorii de animale intervievați au câini, 62% pisici, 7% păsări, 4% reptile, 16% alte animale. Dacă te întrebi de ce procentul total depășește 100%, motivul este că mulți oameni dețin în același timp mai multe tipuri de animale. 
  • Dintre chiriașii care au animale de companie, 15% au spus că au avut cel puțin o plângere de la un vecin din cauza animalului. 23% au spus că au ascuns un animal în casă, astfel încât proprietarul nu a aflat niciodată despre existența lui. 10% dintre respondenți au declarat că au pierdut garanția plătită din cauza animalului. 
  • Câte animale dețin oamenii? 38% au un singur animal de companie, 29% au câte două, 15% au câte trei animale, 7% câte 4, 3% câte 5, iar 8% au 6 sau mai multe animale de companie. Vă reamintim că studiul este efectuat la nivel internațional.
  • Cât de greu este să îți găsești o chirie atunci când ai un animal de companie? 83% dintre respondenți au declarat că le este foarte greu să se mute în alt apartament din cauza animalelor de companie, cu 56% declarând că sunt refuzați de proprietari în mod deschis atunci când spun că au un animal. 21% au spus că au trebuit să renunțe la animalul de companie, deoarece nu reușeau să își găsească un apartament din cauza lui. 14% au spus că proprietarul a dorit să vadă animalul și să îi analizeze comportamentul înainte de a-l primi în chirie.
  • În ceea ce privește mutatul atunci când ai animale de companie, 85% dintre deținători s-au mutat cel puțin o dată în timpul în care aveau un animal. 59% au spus că experiența mutării a fost bună, 34% au spus că experiența a fost foarte bună, iar 7% au spus că a fost o experiență neplăcută.
  • Atunci când te muți, ai anumite cheltuieli, dar ai și grija stării de bine a animalului. Animalele se stresează extrem de tare atunci când li se schimbă casa. 42% dintre cei intervievați au spus că îi îngrijorează mai mult stresul animalului decât cheltuielile implicate de o mutare. 
  • Ce anume este cel mai greu atunci când te muți cu un animal de companie? 48% dintre deținători au spus că cel mai mult îi deranjează garanția suplimentară cerută de proprietari din cauza animalului de companie. 39% au spus că cel mai mult îi îngrijorează trauma emoțională a animalului în timpul mutării. 8% au declarat că sunt îngrijorați de cheltuielile suplimentare la veterinar din cauza acestei traume a schimbării casei. 4% au spus că sunt îngrijorați de costurile de transport al animalului în noua sa casă (dacă mutarea se realizează în alt oraș sau în altă țară în special).
  • În final, 12% dintre deținătorii de animale au declarat că s-au mutat cel puțin o dată deoarece animalul de companie era nefericit în locuința curentă.

 mutarea in alt apartament cu animal de companie
 


Cum reduci stresul mutării care apare la animale?


În sfârșit, găsești un apartament care îți place și care te acceptă cu animalul de companie. Rămâne problema traumei emoționale prin care va trece animalul tău atunci când îi schimbi casa. Cum reduci stresul mutării care apare la animale? Iată câteva sfaturi oferite de echipa VetPet-Shop:
  • În timpul mutării, lasă animalul câteva zile la un prieten pe care animăluțul îl place sau la un membru al familiei. În acest fel, nu va fi stresat de cutii, drumuri, schimbarea programului de masă etc.
  • Dacă nu ai cu cine să lași animalul, ține-l în camera ta în apartamentul vechi și lasă-i apă și mâncare la îndemână cât timp tu faci drumurile cu mutarea.
  • Dacă are o păturică sau o jucărie preferată, las-o la îndemâna sa pe tot parcursul mutării. Nu o împacheta împreună cu celelalte lucruri ale sale, deoarece îi oferă confort emoțional în toată agitația. 
  • Adu animalul în casa nouă doar după ce te-ai instalat complet și ai desfăcut toate cutiile și bagajele. În acest fel, va fi mai puțin stresat.

Nu este exclus ca, după trauma mutării, imunitatea animalului să scadă. Astfel, este posibil să îi apară după mutare mici probleme de piele, care vor trece atunci când se va reacomoda și nivelul de stres îi va scădea. Tratamentele de piele pentru animale disponibile în farmaciile veterinare online sau clasice îl vor ajuta. 

Tu ce experiență ai cu animalul și apartamentul în chirie?



 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!