Ca stapan de caine, una dintre cele mai mari responsabilitati este sa-i asiguri sanatatea pe termen lung. Il duci la veterinar, ii alegi hrana cu grija, ii oferi miscare zilnica si afectiune, dar nu uite nici de prevenirea si tratarea parazitilor interni!

Viermii intestinali, teniile sau alti paraziti interni ii pot provoca disconfort cainelui tau, dar sunt si riscante pentru intreaga familie, motiv pentru care antiparazitarele interne sunt o parte indispensabila din rutina de ingrijire a patrupedului.

Aceste medicamente protejeaza, dar pot interactiona cu alte tratamente administrate concomitent. Multi stapani de caini nu sunt constienti ca anumite combinatii de medicamente pot duce la reactii adverse sau pot diminua eficienta tratamentului antiparazitar. Asta inseamna ca, desi intentia este buna — sa-ti mentii cainele sanatos —, rezultatul poate fi exact opusul.

Cum actioneaza antiparazitarele interne in organismul cainelui?

Antiparazitarele interne sunt medicamente concepute pentru a elimina sau preveni infestarea cu paraziti care traiesc in interiorul corpului cainelui — in special in tractul digestiv, dar uneori si in inima sau plamani. Cele mai comune tipuri includ medicamente care combat viermii rotunzi (Toxocara canis), viermii plati (Dipylidium caninum) sau viermii cardiaci (Dirofilaria immitis).

Majoritatea acestor medicamente actioneaza printr-un mecanism simplu: paralizeaza parazitul sau ii blocheaza functiile vitale, determinandu-l sa fie eliminat prin sistemul digestiv. Printre substantele active cel mai frecvent intalnite se numara: Ivermectina, Milbemicina oxime, Prazicuantelul, Fenbendazolul, Moxidectina.

Cum apar interactiunile intre medicamente?

Orice interactiune medicamentoasa apare atunci cand o substanta modifica modul in care o alta substanta actioneaza in organism. In cazul cainilor, acest lucru se intampla la nivel hepatic, acolo unde enzimele metabolizeaza medicamentele. Daca doua substante folosesc acelasi mecanism de metabolizare, ele pot concura intre ele, iar una dintre ele se poate acumula in sange pana la un nivel toxic.

Daca un caine primeste un antiparazitar intern pe baza de ivermectina si, in acelasi timp, un antibiotic sau un antiinflamator care inhiba enzimele hepatice, exista riscul ca ivermectina sa nu mai fie eliminata corespunzator. Aceasta ramane in organism mai mult decat trebuie, provocand simptome neurologice.

Dar interactiunile nu sunt doar chimice; uneori, un medicament poate afecta functionarea ficatului sau rinichilor, iar un alt medicament (desi administrat in doza corecta) devine periculos din cauza faptului ca organismul nu-l mai poate procesa normal.

Un caz documentat la Universitatea din Ohio a aratat cum un Collie tratat simultan cu ivermectina si ketoconazol a dezvoltat simptome neurologice severe in doar 48 de ore. Investigatiile au confirmat o mutatie MDR1, dar si o acumulare toxica de ivermectina din cauza interactiunii cu antifungicul.

Un alt exemplu, publicat in ”Journal of Veterinary Pharmacology and Therapeutics”, a prezentat un Labrador tratat pentru artrita cu carprofen, care a primit concomitent milbemicina. Dupa trei zile, cainele a inceput sa manifeste apatie si refuz alimentar. Analizele de sange au aratat o disfunctie hepatica indusa de combinatia celor doua substante.

Medicamente care pot interactiona cu antiparazitarele interne

Antibioticele si antiparazitarele

Un exemplu clasic de interactiune apare intre ivermectina si anumite antibiotice, in special eritromicina sau claritromicina. Acestea pot inhiba eliminarea ivermectinei din organism, crescand riscul de toxicitate.

De asemenea, unele antibiotice din clasa macrolidelor pot afecta bariera hematoencefalica, permitand antiparazitarului sa ajunga in creier, unde poate cauza simptome neurologice: tremuraturi, ataxie, convulsii sau chiar coma.

Antiiflamatoarele nesteroidiene (AINS)

Medicamente precum carprofenul, meloxicamul sau firocoxibul sunt frecvent administrate cainilor pentru dureri articulare sau inflamatii. In combinatie cu antiparazitarele interne, acestea pot pune presiune suplimentara pe ficat si rinichi. Daca animalul este deja in varsta sau are probleme hepatice, riscul creste considerabil.

Unele AINS pot modifica fluxul sanguin hepatic, incetinind metabolismul antiparazitarelor. In termeni simpli, medicamentul antiparazitar ramane activ mai mult timp, ceea ce poate provoca efecte adverse precum varsaturi, letargie sau pierderea coordonarii.

Antifungicele sistemice

Medicamente precum ketoconazolul, itraconazolul sau fluconazolul sunt adesea prescrise pentru infectii fungice cutanate sau sistemice. Problema este ca aceste substante sunt inhibitori puternici ai enzimelor CYP450 — exact aceleasi enzime care metabolizeaza antiparazitare interna caini.

Astfel, daca un caine primeste simultan un antifungic si un antiparazitar, nivelul antiparazitarului in sange poate creste peste limita de siguranta. In special ivermectina este sensibila la aceste interactiuni.

Sedativele si medicamentele pentru sistemul nervos

Daca patrupedul tau urmeaza un tratament cu fenobarbital (pentru epilepsie) sau acepromazina (sedativ), trebuie sa fii extrem de atent. Unele antiparazitare, mai ales cele care afecteaza neurotransmitatorii parazitilor, pot influenta si receptorii din sistemul nervos al cainelui. Combinarea acestora poate duce la somnolenta excesiva, confuzie sau lipsa de coordonare.

Corticosteroizii

Prednisonul, dexametazona sau alte corticosteroide reduc inflamatia, dar afecteaza si sistemul imunitar. Intr-un organism slabit imunologic, antiparazitarele pot provoca reactii mai intense, iar eliminarea parazitilor poate fi insotita de reactii inflamatorii severe. De asemenea, corticosteroizii pot modifica absorbtia intestinala, ceea ce duce la o dozare imprecisa a antiparazitarului.

Simptomele care indica o posibila interactiune

Chiar daca antiparazitarele interne sunt, in general, sigure, semnele de interactiune medicamentoasa pot aparea la cateva ore sau zile dupa administrare. Printre cele mai frecvente simptome se numara:

• Tremuraturi sau convulsii;
• Varsaturi, diaree severa;
• Letargie accentuata sau pierderea constientei;
• Dificultati de coordonare;
• Hipersalivatie sau miscari oculare necontrolate;
• Respiratie lenta sau dificila.ââ

Cum eviti astfel de interactiuni?

Ori de cate ori cainele tau urmeaza un tratament nou, mentioneaza toate medicamentele, suplimentele sau chiar tratamentele naturiste pe care le primeste deja.

In plus, respecta cateva reguli de baza:

• Nu administra niciodata doua medicamente fara confirmarea veterinarului. Chiar daca ambele sunt ”pentru caini”, combinatia lor poate fi periculoasa.
• Evita supradozarea. Un antiparazitar administrat prea devreme fata de ultima doza poate duce la acumulare in organism.
• Alege produse compatibile. Daca folosesti tratamente combinate (de exemplu, un antiparazitar intern si unul extern in aceeasi zi), alege produse de la acelasi producator sau recomandate explicit ca fiind compatibile.
• Monitorizeaza starea cainelui dupa administrare. Noteaza orice schimbare de comportament sau pofta de mancare.

Unii proprietari aleg sa completeze tratamentele veterinare cu suplimente naturale (uleiuri, extracte din plante, tincturi); desi pot aduce beneficii, unele dintre acestea influenteaza metabolismul hepatic si pot interfera cu antiparazitarele.

De exemplu, uleiul de grepfrut (uneori prezent in suplimente digestive) poate inhiba enzimele hepatice la fel ca un antifungic. Iar usturoiul, des mentionat ca antiparazitar natural, poate fi toxic pentru caini in doze mari.

Asa cum fiecare om reactioneaza diferit la medicamente, la fel se intampla si cu animalele. Varsta, greutatea, starea ficatului, istoricul medical sau chiar genetica influenteaza modul in care un antiparazitar este procesat.

Un caine senior cu insuficienta hepatica are nevoie de o doza mai mica sau de un alt tip de substanta activa decat un caine tanar si sanatos. Iar un caine cu mutatia MDR1 nu ar trebui niciodata sa primeasca ivermectina.