Totul despre pisica birmaneză

Totul despre pisica birmaneză

Vrei să afli totul despre pisica birmaneză?

Iubitorii de pisici sunt de toate felurile, pentru că, ei bine, și pisicile sunt de toate felurile. Fie că vă plac cele cu blana lungă, cu blana scurtă, cu botul turtit, cu botul alungit, de cine știe ce rasă sau cele de pe stradă, astăzi ne-am gândit să vă vorbim despre una din cele mai cunoscute rase de pisici din lume, care a fost votată ani la rând și cea mai iubită rasă de pisici din lume.

Deși noi nu suntem părtinitori și considerăm că fiecare pisică în parte are frumusețea sa, pe care i-o oferă personalitatea și elementele sale unice, e normal ca fiecare din noi să aibă o preferință anume asupra oricărui lucru, incluzând și rasele de pisici.

Așadar, haideți să vedem cum puteți deosebi pisicile din rasa birmaneză de celelalte pisici și ce caracteristici le oferă unicitatea de care se bucură.

 

Pisicile birmaneze nu sunt gălăgioase

 

Acestă rasă de pisici a fost special creată pe tărâmurile Franței pentru a servi ca animal de companie. Din acest motiv, exemplarele acestei rase, deși personalitatea fiecăreia este diferită, în general sunt extrem de iubitoare, de alintate și de silențioase. Vocalitatea acestor pisici va fi exprimată foarte rar, atunci când ceva chiar le deranjează și, în funcție de exemplar, poate chiar nici atunci.

Din acest motiv, este important de știut faptul că dacă pisica voastră birmaneză a devenit brusc vocală, trebuie să o duceți de urgență la medicul veterinar, pentru că acesta este cu siguranță un semn de durere sau disconfort.

Pe de altă parte, dacă aveți un copil mic, un bebeluș, care doarme mare parte a zilei, ori dacă aveți un copil ce necesită evitarea sunetelor de frecvențe înalte, cum ar fi mieunatul sau hisăitul, și doriți să îi aduceți acasă o pisică, cele din rasa birmaneză sunt minunate cu copiii, blândețea fiind una din caracteristicile lor de bază.

 

Sănătatea pisicilor birmaneze

 

În ceea ce privește starea de sănătate a acestor pisici, aceasta este, de cele mai multe ori, una foarte bună, nefiind predispuse la cine știe ce boli, cu condiția să fie întreținute în condiții normale, fără exces de stres, fără frig și cu o alimentație adecvată pentru vârsta și greutatea lor.

Cu toate acestea, se pare că insuficiența renală le afectează pe multe dintre pisicile acestei rase atunci când se află la prima tinerețe, însă tratată din timp și supravegheate constant pentru semne de reapariție, nu ar trebui ca insuficiența renală să provoace probleme mari.

În orice caz, la fel ca la un copil, la primele semne de orice tip de boală, este indicat să vă prezentați cu pisica voastră la medicul veterinar pentru un consult. Acesta este cea mai sigură modalitate de a menține animăluțul sănătos constant și de a vă proteja, atât pe voi cât și pe patrupedul vostru de situații de criză, de vizite la medicul veterinar de urgență și de tratamente grele, pentru boli avansate.

 

Îngrijirea blănii pisicilor birmaneze

 

Deși pisicile birmaneze au blana de lungime medie în comparație cu cea a pisicilor din rasa persană, această blană este, totuși, lungă. Dacă doriți ca pisica voastră să facă față la curățarea proprie, fără să înghită prea mult păr și fără să se împotmolească în noduri ce pot apărea în firele sale lungi de blană, trebuie să îi oferiți o mână de ajutor.

O dată pe săptămână, va trebui să vă periați pisica birmaneză, după cum urmează: mai întâi o veți peria cu un pieptăn, descâlcind firele de blană treptat, de la vârfuri spre rădăcină, cu mișcări lente și ușoare, pentru a nu îi smulge părul și, astfel, pentru a nu o răni. După ce sunteți siguri că ați scos toate nodurile, o veți peria din nou, însă, de această dată, cu o perie mai deasă, pentru a descâlci și blana din adâncime, nu doar pe cea de la suprafață.

Dacă pisicii voastre îi place să facă baie, puteți peria blana în timp ce o spălați sau imediat după, cât timp blana este încă udă. În plus, dacă pisica voastră are ceva cu care să se joace, fie în cadă, fie în afara căzii, faptul că va fi distrasă o va ajuta să simtă mai puțină durere și mai puțină jenă, pentru că multor pisici nu le place să fie periate și au nevoie de o distracție.

Cauți hrană pentru pisica birmaneză? Alege-o la cel mai bun preț de pe VetPet-Shop!

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!