Curățarea coliviei unui papagal sau oricărei alte păsări

Curățarea coliviei unui papagal sau oricărei alte păsări

Menținerea unui papagal în viață nu presupune doar să-i oferi adăpost și mâncare. Spre deosebire de câini și pisici, care au un spațiu mult mai mare de desfășurare, păsările din captivitate își fac nevoile în același loc în care trăiesc. Din acest motiv, este absolut necesar ca, în mod regulat, să igienizezi colivia și să o deparazitezi. Excrementele oferă mediul ideal pentru dezvoltarea și înmulțirea bacteriilor, iar acest lucru ar putea fi fatal păsării tale, dacă nu îi oferi condiții de igienă maximă. Hai să vedem cum menții colivia curată și cât de des trebuie să o dezinfectezi, pentru a avea grijă așa cum trebuie de animăluțul tău înaripat.
 

Curățarea coliviei unui papagal sau oricărei alte păsări
 

  1. Menținerea coliviei

Deși există colivii care în partea de jos dispun de un grilaj prin care excrementele vor cădea, acest tip de colivie nu este cu nimic special față de cele fără grilajul inferior. La urma urmei, păsările nu vor face eforturi de a "ținti" printre barele grilajului, iar acestea se vor murdări oricum.
Ideal este să optați pentru o colivie obișnuită, fără grilaj, pe care să o căptușiți cu mai multe straturi de hârtie ori ziar. Hârtia pe care o puneți pe podeaua coliviei trebuie să fie absorbantă, astfel încât să absoarbă bine lichidul din excremente și să nu favorizeze crearea de bacterii.

 

  1. Curățarea coliviei

     

Dacă nu obișnuiți să lăsați pasărea să zboare prin casă, ar fi bine să dispuneți de două colivii. În acest fel, puteți transfera pasărea din colivia obișnuită în cea de rezervă în timpul în care o curățați pe prima.
Aveți grijă să nu lăsați mai mult de două zile între schimburile de hârtie, în funcție de cât de des își face nevoile pasărea. Ideal ar fi să schimbați zi de zi, pentru a menține igiena cât mai ridicată cu putință.
Orice tip de colivie dețineți, aceasta se va deschide, fiind alcătuită din partea de grilaj (cea superioară) și partea inferioară, din plastic, unde vine poziționată hârtia. Detașați cele două părți pentru o mai mare comoditate în curățare. Atunci când înlăturați hârtia veche, spălați baza coliviei cu apă și săpun și apoi uscați-o bine. După ce baza este uscată, puteți plasa noua hârtie și apoi o puteți închide.

 

  1. Dezinfectarea coliviei

     

O dată pe săptămână este indicat să dezinfectați colivia cu alcool sanitar. Respectați același ritual de curățenie explicat mai sus, însă înainte de a amplasa hârtia nouă pe baza coliviei, luați o bucată de vată și niște alcool sanitar. Curățați atât baza coliviei, cât și partea superioară și recipienții pentru mâncare și apă. Lăsați alcoolul să se evapore și apa să se usuce după dezinfectare și spălare și abia apoi asamblați la loc colivia.
În cazul în care lăsați din când în când pasărea să zboare prin casă, nu uitați să curățați și locurile sale preferate, acestea fiind, de cele mai multe ori, pe dulapuri înalte. Păsările nu au conștiința locului în care își fac nevoile, motiv pentru care este foarte posibil să găsiți câteva surprize în locurile respective. Dacă mergeți să curățați regulat acele locuri, vă veți face atât vouă, cât și păsării, un serviciu.

 

  1. Spălarea păsării
     

Acest pas nu este neapărat ceva ce stă în puterea voastră. Păsările adoră să facă baie și să se bălăcească în orice bălticică prind, motiv pentru care am hotărât să includem și acest pas. Așadar, pentru a asigura o bună igienă a păsării voastre, este indicat ca o dată la câteva zile, să îi puneți la dispoziție păsării voastre o cădiță pentru păsări sau un recipient cu niște apă în el, în care înaripata să se poată scălda. În acest fel își va curăța atât penele, cât și gheruțele pe care ar putea să se depună, uneori, reziduurile de pe fundul coliviei. Știți că păsările au obiceiul să coboare să ciugulească de pe jos. Dacă face acest lucru în colivie când încă nu ați apucat să schimbați hârtiile, fiți sigur că gheruțele lor vor necesita curățare.

Dacă veți respecta toate aceste măsuri de igienă, veți observa că starea de spirit a păsării va fi mereu una bună. O pasăre curată este o pasăre fericită, iar o pasăre fericită trăiește mult.

 

VetPet-Shop - produse pentru păsări


Cauți produse pentru pasărea ta? la VetPet-Shop găsești tot ce ai nevoie, de la hrană pentru păsări până la vitamine și antiparazitare. Cu drag! 

 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!