Merial Deparazitare externă pentru pisici Frontline Combo Cat - cutie cu 3 pipete

104,00 RON
Deparazitare externă pentru pisici Frontline Spot-on Cat
Pipete antiparazitare ideale pentru pisici de orice rasă și dihori
Eficiente contra puricilor, păduchilor, căpușelor
Substanță activă: Fipronil
Protecție până la 5 săptămâni cu o singură aplicare
Cutia conține 3 pipete
Stoc epuizat

Durata de livrare: 3 zile lucrătoare

Cod Produs: 184
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Deparazitare externă pentru pisici Frontline Combo Cat - cutie cu 3 pipete

 

DECLARAREA SUBSTANŢELOR ACTIVE ŞI A ALTOR INGREDIENTE

 
Fiecare pipetă de 0,5 ml conţine:
 
Substanţe active:
Fipronil......................................................................….....50,00 mg [S] – metopren.............................................................…..60,00 mg
 
Excipienţi:
Butilhidroxianizol (E320)  …………………………………...0,10 mg
Butilhidroxitoluen (E321)  ……………………………….. …0,05 mg
 
Frontline Combo este o soluţie limpede de culoarea chihlimbarului.
 

INDICAŢIE (INDICAŢII)

 
La pisici:
- Se va utiliza împotriva infestaţiilor cu purici, exclusiv sau în combinaţie cu căpuşe şi/sau păduchi..
- Elimină puricii (Ctenocephalides felis). Durata protecţiei împotriva unei noi infestaţii cu purici este de 4 săptămâni. Previne înmulţirea puricilor prin inhibarea dezvoltării ouălor (activitate ovicidă) şi a larvelor şi pupelor (activitate larvicidă) ieşite din ouăle depuse de puricii adulţi, timp de 6 săptămâni de la aplicare.
- Elimină căpuşele (Ixodes ricinus, Dermacentor variabilis, Rhipicephalus sanguineus). Produsul are o eficienţă acaricidă de până la 2 săptămâni împotriva căpuşelor (dovedită de datele experimentale).
- Elimină păduchii (Felicola subrostratus)
Produsul poate face parte din strategia de tratament pentru controlul dermatitei alergice provocate de purici (DAP).
La dihori:
- Se va utiliza împotriva infestaţiilor cu purici, exclusiv sau în combinaţie cu căpuşe.
- Elimină puricii (Ctenocephalides spp.). Durata protecţiei împotriva unei noi infestaţii cu purici adulţi este de 4 săptămâni. Previne înmulţirea puricilor prin inhibarea dezvoltării ouălor (activitate ovicidă) şi a larvelor şi pupelor (activitate larvicidă) ieşite din ouăle depuse de puricii adulţi, timp de 4 săptămâni de la aplicare.
- Elimină căpuşele (Ixodes ricinus). Produsul are o eficienţă acaricidă de până la 4 săptămâni
împotriva căpuşelor (dovedită de datele experimentale).
 
 

CONTRAINDICAŢII  

 
În absenţa studiilor, se recomandă ca produsul să nu se administreze la pisici mai mici de 8 săptămâni/ sau care cântăresc mai puţin de 1kg. Produsul nu se administreazăla dihori mai mici de 6 luni.
A nu se utiliza la animale bolnave (boli sistemice, febră) sau în convalescenţă.
A nu se utiliza la iepuri, deoarece poate produce reacţii adverse şi chiar moartea animalului. A nu se utiliza în caz de hipersensibilitate cunoscută la substanţele active sau la oricare dintre excipienţi.
 

REACŢII ADVERSE  

 
Dintre reacţiile adverse suspecte, foarte rare, au fost raportate după utilizare reacţii trecătoare, la nivelul pielii în locul aplicării produsului (eritem, alopecie locală, prurit, înroşire) şi mâncărime generală sau alopecie. De asemenea au mai fost raportate hipersalivaţie, reacţii neurologice reversibile (creşterea sensibilităţii la stimuli, depresie, alte reacţii neurologice) sau vomă.  
 
Uşoară hipersalivaţie, în cazul ingerării produsului, dacă animalul se linge pe blană după tratament.
 
A nu se depăşi doza recomandată.
 
Dacă observaţi reacţii grave sau alte efecte care nu sunt menţionate în acest prospect, vă rugăm informaţi medicul veterinar.
 
 
SPECII ŢINTĂ
 
Pisici şi dihori domestici.
 
 

POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE (CĂI) DE ADMINISTRARE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

 
Cale de administrare: externă, prin aplicare pe piele . Dozare
O pipetă de 0.5 ml / pisică.În absenţa studiilor de siguranţă, intervalul minim dintre tratamente este de 4 săptămâni.  
O pipetă de 0.5 ml / dihor. Intervalul minim dintre tratamente este de 2 săptămâni.  
 
 

RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ

 
Soluţie spot on
Modul de administrare  Se ţine pipeta dreaptă. Loviţi uşor capătul îngust al pipetei astfel încât tot conţinutul acesteia să rămână în partea de jos. Rupeţi vârful pre-decupat al pipetei. Pe spatele animalului, la baza gâtului, în zona din faţa omoplaţilor faceţi o cărare în blană până se vede pielea. În această zonă poziţionaţi vârful pipetei pe piele şi prin apăsări repetate goliţi conţinutul acesteia, într-un singur loc, direct pe piele. 
 
TIMP  DE AŞTEPTARE : Nu se aplică
 

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE

 
A nu se păstra la temperatură mai mare de  30 °C. A se depozita în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
 
ATENŢIONARE (ATENŢIONĂRI) SPECIALĂ (SPECIALE) 
 
Pentru pisici începând cu vârsta de 8 săptămâni.
 

Utilizare în perioada de gestaţie sau lactaţie  

Produsul poate fi folosit la pisici gestante şi în perioada de lactaţie.  
Se utilizează la femele gestante de dihori numai în conformitate cu evaluarea beneficiu/risc efectuată de medicul veterinar responsabil
 
Precauţii: Este foarte important să ne asigurăm că aplicarea produsului este făcuta într-o zonă în care pisica nu poate să lingă produsul şi de asemenea, să ne asigurăm că animalele nu se ling unul pe celălalt după tratament.
Nu există date disponibile, cu privire la efectul îmbăierii/şamponării asupra eficienţei produsului, la pisici. Cu toate acestea, bazându-ne pe aceleaşi informaţii disponibile pentru câini, şamponaţi la 2 zile după aplicarea produsului, se recomandă ca animalul să nu fie îmbăiat timp de 2 zile după aplicarea produsului.
 
A se evita contactul cu ochii animalului.
Poate exista deja pe animal o singură căpuşă. Din acest motiv nu poate fi exclusă  transmiterea unei boli infecţioase dacă condiţiile sunt nefavorabile.
Puricii de pe animalele de companie infestează de cele mai multe ori coşul acestuia, culcuşul şi zonele obişnuite de odihnă cum sunt covoarele şi canapelele, acestea trebuie tratate, în cazul unei infestaţii masive înaintea aplicării produsului, cu un insecticid adecvat şi aspirate în mod regulat.
 
Supradozare
 
În cadrul studiilor referitoare la siguranţă nu a fost remarcat nici un efect nedorit la pisici şi pui de pisică cu vârsta de 8 săptămâni sau mai mari sau cu o greutate de circa 1 kg, trataţi lunar cu de 5 ori doza recomandată, timp de 6 luni. În cadrul studiilor referitoare la toleranţă nu a fost remarcat nici un efect nedorit la dihori cu vârsta de 6 luni sau mai mari, trataţi de 4 ori la intervale de 2 săptămâni cu de 5 ori doza recomandată.
Riscul apariţiei efectelor secundare, totuşi, creşte în cazul supradozării (vezi secţiunea efecte adverse).  După aplicarea tratamentului poate apărea senzaţia de mâncărime.
Blana poate căpăta un aspect lipicios în zona de aplicare atunci când se aplică mai mult de o doză. Dacă acest fenomen apare, el va dispărea în 24 de ore după tratament.
 

Atenţionări pentru persoana care administrează produsul

Acest produs poate cauza iritări ale mucoasei, ochilor şi pielii. În consecinţă, trebuie evitat contactul produsului cu gura, ochii şi pielea.
Animalele şi persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la insecticide sau alcool trebuie să evite contactul cu Frontline Combo. A se evita contactul cu degetele, dacă acest lucru se întâmpla, se vor spăla mâinile cu apă şi săpun.
Dacă se pulverizează accidental în ochi, se recomandă spălarea cu apă.
A se spăla mâinile după utilizare.
A se evita manipularea animalului până nu se usucă locul în care a fost aplicat produsul, de asemenea copiii nu trebuie să se joace cu animalele până în momentul în care se usucă blana. De aceea, se recomandă aplicarea tratamentului seara, iar pe durata nopţii pisicile să doarmă singure, nu cu unul din stăpâni şi mai ales nu cu copiii.
 
A nu se fuma, mânca sau bea pe durata aplicării tratamentului.
 
 

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEŞEURILOR, DUPĂ CAZ

 
Fipronil şi (S)-metopren pot afecta organismele acvatice. Nu contaminaţi lacurile, cursurile de apă sau canalele cu acest produs sau cu pipetele goale.
Medicamentele nu trebuie eliminate prin aruncare în apa reziduală. Cereţi sfatul medicului veterinar în legătură cu eliminarea medicamentelor care nu vă mai sunt de folos. Aceste măsuri contribuie la protecţia mediului înconjurător.
 
 
DATE ÎN BAZA CĂRORA A FOST APROBAT ULTIMA DATĂ PROSPECTUL 
 
ALTE INFORMAŢII
 

Proprietăţi farmacodinamice

 
Elimină puricii.
Elimină căpuşele.
Elimină păduchii la pisici. Fipronil omoară puricii în 24 de ore şi căpuşele în 48 de ore de la aplicare.
Previne contaminarea mediului, în care trăiesc animalele tratate cu purici aflaţi în diverse stadii de dezvoltare.
 
Nu toate dimensiunile de ambalaj pot fi comercializate.
 
Pentru informaţii detaliate despre acest produs, contactaţi reprezentantul local:
VETECO INTERSERVICES S.R.L. – www.veteco.com
 



 DENUMIREA PRODUSULUI MEDICINAL VETERINAR
 
FRONTLINE COMBO SPOT ON PISICĂ
FIPRONIL   (S) METOPREN 

 
Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!