Merial Deparazitare externă pentru câini Frontline Combo Dog M 10-20 kg - cutie cu 3 pipete

136,50 RON

Deparazitare externă pentru câini Frontline Combo Dog M
Pipete antiparazitare ideale pentru câini de talie medie 10-20 kg
Eficiente contra puricilor, păduchilor, căpușelor
Inhibă înmulțirea paraziților externi
Substanță activă: Fipronil
Protecție până la 8 săptămâni cu o singură aplicare
Cutia conține 3 pipete

VALABILITATE: 31.01.2021

In stoc

Durata de livrare: 3-5 zile

Cod Produs: 186 Ai nevoie de ajutor?
Adauga la Favorite Cere informatii
  • Descriere
  • Review-uri (0)

Deparazitare externă pentru câini Frontline Combo Dog M 10-20 kg - cutie cu 3 pipete


DENUMIREA PRODUSULUI MEDICINAL VETERINAR
 
FRONTLINE COMBO SPOT ON CÂINE M
FIPRONIL  (S) METOPREN 
 
 

DECLARAREA SUBSTANŢELOR ACTIVE ŞI A ALTOR INGREDIENTE

 
Fiecare pipetă de 1,34 ml conţine:
 
Substanţe active:
Fipronil......................................................................….....134,00 mg [S] – metopren.............................................................…..120,60 mg
 
Excipienţi:
Butilhidroxianizol (E320)  …………………………………...0,27 mg
Butilhidroxitoluen (E321)  ……………………………….. …0,13 mg
 
Frontline Combo Spot On Câine M este o soluţie limpede de culoarea chihlimbarului.
 
INDICAŢIE (INDICAŢII)
 

Pentru tratarea câinilor cu o greutate corporală între 10 – 20 kg

- Se va utiliza împotriva infestaţiilor cu purici, exclusiv sau în combinaţie cu căpuşe şi/sau păduchi..
- Elimină puricii (Ctenocephalides spp.). Durata protecţiei împotriva unei noi infestaţii cu purici este de 8 săptămâni. Previne înmulţirea puricilor prin inhibarea dezvoltării ouălor (activitate ovicidă) şi a larvelor şi pupelor (activitate larvicidă) ieşite din ouăle depuse de puricii adulţi, timp de 8 săptămâni de la aplicare.
- Elimină căpuşele (Ixodes ricinus, Dermacentor variabilis, Dermacentor reticulatus, Rhipicephalus sanguineus). Produsul are o eficienţă acaricidă de până la 4 săptămâni împotriva căpuşelor. - Elimină păduchii (Trichodectes canis)
 
Produsul poate face parte din strategia de tratament pentru controlul dermatitei alergice provocate de purici (DAP).
 

CONTRAINDICAŢII  

 
În absenţa studiilor , se recomandă ca produsul să nu se administreze la câini mai mici de 8 săptămâni.
A nu se utiliza la animale bolnave (boli sistemice, febră) sau în convalescenţă.
A nu se utiliza la iepuri, deoarece poate produce reacţii adverse şi chiar moartea animalului.
Acest produs este special creat pentru câini. A nu se utiliza la pisici, deoarece poate provoca supradozarea.
 
 

REACŢII ADVERSE  

 
Dintre reacţiile adverse suspecte, foarte rare, au fost raportate după utilizare reacţii trecătoare, la nivelul pielii în locul aplicării produsului (eritem, alopecie locală, prurit, înroşire) şi mâncărime generală sau alopecie. De asemenea au mai fost raportate hipersalivaţie, reacţii neurologice reversibile (creşterea sensibilităţii la stimuli, depresie, alte reacţii neurologice) sau vomă.  
 
Uşoară hipersalivaţie, în cazul ingerării produsului, dacă animalul se linge pe blană după tratament.
 
A nu se depăşi doza recomandată.
 
Dacă observaţi reacţii grave sau alte efecte care nu sunt menţionate în acest prospect, vă rugăm informaţi medicul veterinar.
 
 
SPECII ŢINTĂ
 
Câine M (10 – 20 kg)
 
 

POSOLOGIE PENTRU FIECARE SPECIE, CALE (CĂI) DE ADMINISTRARE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

 
Cale de administrare: externă, prin aplicare pe piele .
Dozare pentru un câine care cântăreşte 10-20 kg: o pipetă de 1,34 ml/câine. În absenţa studiilor de siguranţă, intervalul minim dintre tratamente este de 4 săptămâni.  
 
 

RECOMANDĂRI PRIVIND ADMINISTRAREA CORECTĂ

 
Soluţie spot-on.
Modul de administrare Se ţine pipeta dreaptă. Loviţi uşor capătul îngust al pipetei astfel încât tot conţinutul acesteia să rămână în partea de jos. Rupeţi vârful pre-decupat al pipetei. Pe spatele animalului, la baza gâtului, în zona din faţa omoplaţilor faceţi o cărare în blană până se vede pielea. În această zonă poziţionaţi vârful pipetei pe piele şi prin apăsări repetate goliţi conţinutul acesteia, într-un singur loc, direct pe piele. 
 
 
TIMP  DE AŞTEPTARE
 
Nu se aplică
 
 

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU DEPOZITARE

 
A nu se păstra la temperatură mai mare de  30 °C. A se depozita în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna copiilor.
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
 
 

ATENŢIONARE (ATENŢIONĂRI) SPECIALĂ (SPECIALE)  

 
Pentru căţei începând cu vârsta de 8 săptămâni.
 
Utilizare în perioada de gestaţie, lactaţie sau în perioada de ouat Acest produs poate fi utilizat în perioada de gestaţie sau lactaţie.
 
Precauţii:
Este foarte important să ne asigurăm că aplicarea produsului este făcută într-o zonă în care animalul nu poate să lingă produsul şi de asemenea, să ne asigurăm că animalele nu se ling unul pe celălalt după tratament.
 
Îmbăierea sau scufundarea în apă la 2 zile după aplicarea produsului şi băile mai frecvente de o dată pe săptămână, trebuie evitate, deoarece nu există studii care să demonstreze cum acestea afectează eficienţa produsului. Şampoanele emoliente pot fi utilizate înaintea tratamentului, dar reduc durata de protecţie împotriva puricilor la aproximativ 5 săptămâni de la aplicarea produsului. Băile săptămânale folosind şampoane cu 2% chlorexidină nu au afectat eficienţa împotriva puricilor, fapt dovedit într-un studiu pe perioada a 6 săptămâni. Câinii nu trebuie lăsaţi să înoate în cursuri de apă timp de 2 zile după aplicare (vezi secţiunea 6.6)
 
Poate exista deja pe animal o singură căpuşă. Din acest motiv nu poate fi exclusă  transmiterea unei boli infecţioase dacă condiţiile sunt nefavorabile.
Puricii de pe animalele de companie infestează de cele mai multe ori coşul acestuia, culcuşul şi zonele obişnuite de odihnă cum sunt covoarele şi canapelele, acestea trebuie tratate, în cazul unei infestaţii masive înaintea aplicării produsului, cu un insecticid adecvat şi aspirate în mod regulat.
 
Supradozare
 
Nu a fost remarcat nici un efect nedorit în cadrul studiilor referitoare la toleranţă, la câini şi căţei cu vârsta de 8 săptămâni sau mai mari sau cu o greutate de circa 2 kg, trataţi lunar cu de 5 ori doza recomandată. Riscul apariţiei efectelor secundare, totuşi, creşte în cazul supradozării (vezi secţiunea Efecte adverse), de aceea animalele trebuie tratate cu pipeta corespunzătoare greutăţii lor. 
 

Atenţionări pentru persoana care administrează produsul

Acest produs poate cauza iritări mucoasei, pielii şi ochilor. În consecinţă, trebuie evitat contactul produsului cu gura, pielea sau cu ochii.
Animalele şi persoanele cu hipersensibilitate cunoscută la insecticide sau alcool trebuie să evite contactul cu Frontline Combo. A se evita contactul cu degetele, dacă acest lucru se întâmpla, se vor spăla mâinile cu apă şi săpun.
Dacă se pulverizează accidental în ochi, se recomandă spălarea cu apă.
A se spăla mâinile după utilizare.
A se evita manipularea animalului până nu se usucă locul în care a fost aplicat produsul, de asemenea copiii nu trebuie să se joace cu animalele până în momentul în care se usucă blana. De aceea, se recomandă aplicarea tratamentului seara, iar pe durata nopţii animalele tratate să doarmă singure, nu cu unul din stăpâni şi mai ales nu cu copiii.
 
A nu se fuma, mânca sau bea pe durata aplicării tratamentului.

PRECAUŢII SPECIALE PENTRU ELIMINAREA PRODUSULUI NEUTILIZAT SAU A DEŞEURILOR, DUPĂ CAZ

 
Fipronil şi (S)-metopren pot afecta organismele acvatice. Nu contaminaţi lacurile, cursurile de apă sau canalele cu acest produs sau cu pipetele goale.
Medicamentele nu trebuie eliminate prin aruncare în apa reziduală. Cereţi sfatul medicului veterinar în legătură cu eliminarea medicamentelor care nu vă mai sunt de folos. Aceste măsuri contribuie la protecţia mediului înconjurător.
 
 
DATE ÎN BAZA CĂRORA A FOST APROBAT ULTIMA DATĂ PROSPECTUL 
 

ALTE INFORMAŢII

 
Proprietăţi farmacodinamice Elimină puricii.
Elimină căpuşele.
Elimină păduchii.
Fipronil omoară puricii în 24 de ore şi căpuşele în 48 de ore de la aplicare.
Previne contaminarea mediului în care trăiesc animalele tratate, cu purici aflaţi în diverse stadii de dezvoltare.
 
 
Nu toate dimensiunile de ambalaj pot fi comercializate.
 
Pentru informaţii detaliate despre acest produs, contactaţi reprezentantul local:
VETECO INTERSERVICES S.R.L. – www.veteco.com
 
 

Daca doresti sa iti exprimi parerea despre acest produs poti adauga un review.

Review-ul a fost trimis cu succes.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!